Psihoterapeut sistemic
„Psihoterapia mai poate fi văzută ca un dans, unde actorii sunt clienții, coregraful este terapeutul, iar emoția este muzica.”
Bună! Mă numesc Nuți Neiconi, sunt psiholog și psihoterapeut format în psihoterapie sistemică de cuplu și familie, precum și în psihoterapia centrată pe emoții. Pentru mine, psihoterapia reprezintă profesia pe care o practic, însă mai mult decât atât, o privesc a fi o artă, pe care o redescopăr cu pasiune, din nou și din nou.
Din dorința de a evolua profesional, am participat la diverse alte cursuri, cum ar fi cursul de Evaluare și intervenție psihologică în Imunopsihologie și Psihosomatică din cadrul Intell&Psychological Profiler Academy și de asemenea, particip constant la cursuri de formare continuă.
Experiența de psiholog am acumulat-o, profesând o perioadă de șapte ani în două centre de servicii sociale, cinci ani într-un centru de zi, ce avea ca scop îmbunătățirea vieții copiilor și adolescenților, care proveneau din familii aflate în dificultate socio-psiho- economică și familială, și doi ani într-un centru de tip rezidențial, care oferea suport tinerilor și adulților fără adăpost. De asemenea, doi ani am fost implicată într-un proiect de consiliere adresat cu precădere tinerilor.
Din anul 2020 și până în prezent, activez și în propriul cabinet de psihoterapie. Referitor la psihoterapia individuală și de cuplu am dobândit experiență de lucru cu tineri și adulți care prezentau tulburări de anxietate, atacuri de panică, diferite tipuri de fobii, depresie, experiențe traumatice, deconectare emoțională, infidelitatea unui partener și divorț.
În cadrul procesului terapeutic ofer clientilor empatie, confidențialitate și un cadru securizant și conținător pentru a putea să își deschidă sufletul în vederea conectării cu sine. Abordarea psihoterapeutică adoptată constă în instrumente și strategii preluate atât din terapia sistemică cât și din terapia focusată pe emoții.